„Păpușică” pentru Trică

Redactor:
George Stan
„Păpușică
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clujenii vor cu orice preț să cucerească din nou titlul în Liga I și pentru acest lucru nu numai că au schimbat antrenorul pentru a aduce un plus la echipă, dar și întăresc substanțial lotul.

După sârbul Rade Veljovic și italo-uruguayanul Dario Flores, campioana l-a achiziționat pe mijlocașul argentinian Paolo Daniel Frangipane (29 de ani) de la Club Atlético Belgrano, echipă clasată pe locul 2 în liga a doua din Argentina la finalul Aperturei. Frangipane, care este mijlocaș de creație, este văzut drept înlocuitorul ideal al lui Trică, plecat în Cipru, la Anorthosis Famagusta.

Transferul este confirmat chiar de jucător, în presa din țara sa. „Da, este adevărat, plec la Cluj. Mai trebuie doar să-mi reziliez contractul cu Belgrano și apoi plec. Este o oportunitate care nu se poate refuza, am 29 de ani și un astfel de tren trece o dată în viață. Din punct de vedere economic este o șansă unică, este un pas mare pentru mine și pentru familia mea acest transfer în Europa”, mărturisește Paolo Frangipane.

Fotbalistul este convins că a luat o decizie înțeleaptă. „Dacă este momentul just să plec? De obicei, este bine să te transferi la finalul campionatului, însă eu plec la mijlocul lui, dar asta este. Într-un fel, regret, fiindcă puteam promova cu Belgrano în prima ligă din Argentina, dar viața de fotbalist este scurtă și trebuie să profiți de toate ofertele“, opinează noul play-maker din Gruia, care admite și că nu știe mai nimic despre noua sa echipă. „Totul s-a întâmplat foarte repede și nu am avut timp să mă informez. Știu doar că acolo sunt mulți argentinieni și asta este un lucru bun, fiindcă mă vor ajuta să mă integrez repede”, crede argentinianul, poreclit „Muneco“ (Păpușica) sau „Chiqui“ (Micuțul), din cauza staturii sale.

"Prin plecarea lui Paolo pierdem un jucător foarte important pentru echipa noastră, dar vânzarea lui ne va ajuta să ne ducem alte planuri la capăt"
– Armando Perez, președinte CA Belgrano


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×